Ce presupune activitatea de controlling

Încerc să fac un pic de lumină în ce presupune activitatea de controlling. Reiau propoziția cu care încep cursurile de controlling, anume că activitatea de controlling înseamnă să conduci o operațiune, un proiect, o firmă, nu să o controlezi.

Activitatea de controlling presupune, pentru început, o planificare. Planificarea trebuie să fie atent făcută, cu responsabilitate, ca să știi unde trebuie să ajungi. Vorbim atât despre o planificare a activităților, cât și despre o planificare a banilor, îndeobște cunoscută ca bugetare.

Ulterior, după ce avem planificarea, începe viața. Viața de business. Care poate să contrazică planificarea, că sistem normal de business nu mai există (am avut pandemie care ne-a dat peste cap, avem război care aduce inflație și dezechilibre economice, etc., nu știm ce va urma). Dar, trăim cu viața de business și obținem niște rezultate pe care trebuie să le comparăm cu planificarea.

În cazul în care rezultatele reale nu bat cu planul, atunci trebuie să calculăm abaterile și să înțelegem de ce au apărut aceste abateri. După ce avem abaterile și sursa lor (de ce-ul) trebuie să propunem managementului niște măsuri de ajustare. Trebuie să avem cât mai des rezultatele din viața reală de business, să le comparăm cât mai des cu cifrele planificate. Nu putem sta după contabilitate, să le avem de 12 ori pe an. Ne trebuie cât mai des cu putință, pentru ca managementul să poată să tragă de volan cât mai rapid cu putință. În plus, ceea ce presupune activitatea de controlling este de arăta managementului scenarii (what if-uri) în funcție de ceea ce presupune controller-ul că se va întâmpla (pe baza experienței și competențelor lui / ei).

ce presupune activitatea de controlling
ce presupune activitatea de controlling

În plus, în ceea ce presupune activitatea de controlling, este aceea că controllerul nu dă soluții sau sugestii tehnice (chiar dacă știe firma și domeniul foarte bine, cum se presupune că ar trebui să-l știe). Adică, dacă vede că costurile au fost mai mari real decât cele planificate, nu va spune “trebuia să cumpărați material din ăla mai ieftin, că ați fi ieșit după cum era planificat”. Controllerul se va limita la a constata faptul că costurile sunt mai mari decât cele planificate și, în propunerea de măsuri, va propune identificarea de furnizori mai ieftini. Dar nu va da soluția tehnică și nici nu va lua decizii.

Asta este ceea ce presupune activitatea de controlling, și sper că am făcut un pic de lumină. Pregătesc un seminar online de controlling și vă anunț data la care se va ține.

Succes în business!