Având în vedere noțiunile de mai sus, calculul de break even devine simplu – vezi slide-ul 29 din curs.

Așadar, contribuția de acoperire este raportul dintre costurile fixe și diferența dintre preț și costuri variabile. Altfel spus, este raportul dintre costurile fixe și contribuția de acoperire.

Vedeți filmulețul următor și citiți informațiile de mai jos.

Dacă vă uitați la oala de costuri fixe (slide-ul 29), în acea oală, pentru a o umple, intră contribuții de acoperire. Clientul plătește prețul pentru fiecare produs, iar firma a cheltuit costurile variabile pentru fiecare produs. Deci, ceea ce intră este diferența dintre cele două. Câte astfel de contribuții de acoperire trebuie să intre? Până se umple oala. Așadar, cantitatea de break even este volumul oalei (costurile fixe) împărțit la valoarea contribuției de acoperire.

Altă metodă de a obține contribuția de acoperire nu există. Sistemul de costuri directe și indirecte nu permite acest calcul. Contabilitatea nu permite nici ea acest calcul pentru că acolo nu avem separarea pe costuri fixe și costuri variabile.

Exercițiu

Vă propun un mic exercițiu, în care să calculați cantitatea de break even pentru firma ale cărei caracteristici sunt scrise în slide-ul 30, în primul tabel:

CaracteristicăValori
Preț / bucată25
Cost variabil / bucată17
Costuri fixe pe toată firma5.000
q pe timp normal1.250
qbe=?

Ați obținut cantitatea de break even qbe ca fiind 625?

Să facem calculul:

  1. Contribuția de acoperire este preț – costuri variabile = 25 – 17 = 8
  2. Cantitatea de break even este costuri fixe / contribuția de acoperire = 5000 / 8 = 625

Asta înseamnă că la 625 de bucăți, firma își acoperă în totalitate costurile fixe, diferența de cantitate până la 1.250 fiind profit. Așadar, putem calcula profitul astfel:

  1. Diferența de cantitate este q pe timp normal – qbe = 1250 – 625 = 625 de bucăți
  2. Profitul este diferența de cantitate înmulțit cu contribuția de acoperire = 625 x 8 = 5.000 de lei profit.

Așadar, firma își acoperă în totalitate costurile fixe și face un profit suplimentar.

Calculul unei promoții

Să presupunem că firma cu pricina dorește să facă o promoție care să fie de tipul 5 produse la preț de 4. Altfel spus, la fiecare 4 produse plătite, firma îl oferă pe al cincilea cu titlu gratuit. Dacă firma vinde doar 4 produse din 5, înseamnă că 1 din 5 este neplătit. Asta înseamnă că 20% din preț nu se încasează. Să reținem că firma produce toate cele 5 produse, dar încasează prețul doar pentru 4.

Tabelul arată astfel:

CaracteristicăValori
Noul preț / bucată (a scăzut de la 25 pentru că doar 80% din preț se încasează, 20% este cu titlu gratuit)20
Cost variabil / bucată17
Costuri fixe pe toată firma5.000
q pe timp normal1.250
Noua qbe=?

Scopul este să calculăm noua cantitate de break even, în noile condiții. Așadar:

  1. Noua contribuție de acoperire devine noul preț / bucată – costul variabil / bucată – 20 – 17 = 3
  2. Noua cantitate de break even devine costuri fixe pe toată firma / noua contribuție de acoperire = 5000 / 3 = 1666,66, adică 1667.

Explicații

De reținut că firma produce 1.250 de bucăți. Acest lcuru înseamnă că firma va avea o pierdere dată de diferența dintre noua cantitate de break even și cantitatea normală, adică

  1. Diferența de cantitate este cantitatea pe timp normal – noua cantitate de break even = 1250 – 1667 = -417 bucăți (cât vinde – cât ar trebui să se vândă pentru a fi pe 0)
  2. Profitul (pierderea, în cazul ăsta, că va fi pe minus) este diferența de cantitate înmulțit cu noua contribuție de acoperire = – 417 x 3 = -1251

Așadar, firma generează pierdere.

Sigur, promoțiile sunt în scopul creșterii vânzărilor, și prima întrebare pe care ar trebui să ne-o punem ca inițiatori ai promoției este dacă cantitatea vândută în urma promoției va crește de la 1.250 la 1.667. Dacă da, și dacă suntem de acord să lucrăm pe 0, atunci putem porni promoția. Atenție, însă: dacă ne așteptăm să vindem la cantitatea de break even și suntem de acord cu această valoare, orice dereglare suplimentară ne poate împinge sub această cantitate și putem avea pierdere. Asta arată calculul de break even.

Pentru chestiuni detaliate, vă aștept aici.

Vă doresc succes în business!

Articole recomandate

1 comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: