Posted on Un comentariu

Cum se conduce o firmă

Cum se conduce o firma

O firmă se conduce prin faptul că se auto conduce. Managementul modern elimină ideea de „șef intern” și aduce ideea de echipă care trage în aceeași direcție în numele unui țel comun. Țelul comun, exprimat de către proprietar, sau de către manager, este elementul pentru care echipa se adună să îndeplinească dorințele clientului. Clientul este adevăratul șef. Managerul are doar rolul de a se asigura că echipa pe care o sprijină îndeplinește cerințele clientului. Rolul managerului se transferă de la cel care dă ordine și așteaptă să fie îndeplinite, către cel de sfătuitor, de consultant intern. El va sfătui membrii echipei ce să facă și să dreagă astfel încât clientul să fie mulțumit.

De aceea scriam în articolul anterior că în firmă trebuie păstrat echilibrul între sistemul de producție și cel social; nu pot exista unul fără celălalt. Echipa trebuie să fie unită și să aibă încredere unii în alții (fie și doar încredere că fiecare își va îndeplini sarcinile). Cerințele clientului devin obiective pe termen scurt, iar sarcinile se vor distribui în interiorul echipei. Managerul va urmări, va da sfaturi, eventual va interveni dacă este necesar.

De ce importantă flexibilitatea

Echipa se va constitui în funcție de competențele și atitudinile personale, nu pe baze ierarhice. Suplimentar, membrii echipei vor face parte din echipă dor dacă pot contribui cu ceva la succesul echipei.  Astfel, leneșii și delăsătorii vor fi eliminați (sau se vor elimina singuri).

Dispare ideea de fișe de post și de organizare ierarhică și pe departamente. În companiile de azi, managerii angajează atitudini, nu competențe. Persoanele care sunt angajate sunt ulterior instruite pentru anumite competențe care au un termen de valabilitate; într-un viitor al companiei pot fi necesare altele.

Singurul lucru care contează într-o companie este satisfacerea clientului , iar sistemul social se va organiza în consecință. Sunt câteva metode prin care se face acest lucru: forecast thinking – gândire înainte și design thinking – empatie cu clientul, iar acest lucru nu se poate face într-o companie rigidă. Compania trebuie să fie flexibilă și Agile, iar acest lucru trebuie să se reflecte în strategia companiei.

Ce este strategia, în articolul următor.

Please follow and like us:
15

1 thought on “Cum se conduce o firmă

  1. […] Despre cum să păstrați echilibrul și, în general, cum să conduceți o firmă, în articolul următor. […]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.